Archive for the ‘Articole’ Category

Suceviţa, colţ de rai

Începutul a fost cel mai greu. Prima dată să mă conving să merg în tabără pentru că îmi era frică de tot ce însemna necunoscut(drum, oameni, vreme), apoi să ajung în Suceava. Am avut ceva probleme cu trenul spre Cluj care a fost amânat aşa că a trebuit să mergem(cu sora mea) cu ocazia, lucru pe care nu îl mai făcusem. Până la urmă am ajuns teferi şi nevătămaţi.

Am tot amânat să scriu articolul, dar e în beneficiul meu pentru că acum pot compara timpul petrecut în tabără cu timpul petrecut acasă. Deşi am ajuns de 4 zile, singurele mele „realizări” au fost să mă uit la 2 filme. În rest, nu ştiu cum a zburat timpul. În schimb, în tabără totul a fost foarte bine planificat, nu am avut timp de pierdut, fiecare minut mi s-a părut bine investit. Atmosfera a fost şi ea diferită. La un moment dat îi povesteam la Vali că ştiu multe chestii despre dezvoltare iar el mi-a spus că nu despre asta e dezvoltarea personală. „Despre ce e atunci?” mi-am zis. Cred că e despre a pune în aplicare ceea ce ştii, de a trece de la teorie la practică. Ei, tabăra a fost un cadru excelent pentru a face asta.

Cel mai mult mi-au plăcut grupurile de discuţii. Nu cele de engleză pentru că acolo, cel puţin în grupa noastră, a discutat mai mult liderul, ci cele formate la masă(când mâncam), seara sau chiar în pauze. În cadrul acelor grupuri aveai şansa să-te dezvolţi din punct de vedere social şi nu numai. Au fost intereseante şi seminarele de dimineaţă şi temele deeper de seara. Cel mai mult mi-a plăcut seminarul lui Vali, despre inteligenţa emoţională, mai ales partea în care vorbea despre creierul emoţional. Am reţinut că noi învăţăm prin observare şi experimentare, formându-ne imagini despre ce se întâmplă şi credinţe despre noi înşine. Mi s-a părut fascinant faptul că dacă identifici imaginile şi credinţele pe care ţi le-ai format şi le schimbi îţi poţi schimba viaţa! Din seminarele lui Mihai am învăţat că fiecare avem puncte tari şi puncte forte, că fiecare are caracteristici distincte şi e o piesă importantă din puzzle-ul final. De asemenea, in funcţie de personalitate, fiecare are modalităţi diferite de abordare a vieţii a timpului şi e bine să interacţionezi cu el corespunzător. De exemplu, dacă vrei să îl pui pe urs în mişcare îi dai miere, dacă vrei să-l pui pe măgar îi dai morcovi. Dacă faci invers, nu o să ai succes.

Din seminarul despre managementul conflictului am reţinut că dacă ataci pe cineva primul instinct e să se apere, chiar dacă ai dreptate. De asemenea am reţinut că în funcţie de situaţie există o abordare care are succes maxim. Seminarul despre direcţie în viaţa a fost foarte bun. E foarte important să ştii cine eşti, care îţi sunt pasiunile, valorile şi să ai un scop. Într-un fel ăsta e rolul dezvoltării personale, să te ajute să îţi atingi potenţialul în domeniul de care eşti pasionat. Ai nevoie să ştii încotro te îndrepţi, în felul ăsta vei avea mereu un reper.

Serile „deep” au fost interesante, tratând lucrurile în profunzime. Mi-au plăcut toate temele, dar m-au atins în mod special povestea lui Pancinello şi cea despre iertare. Eu am fost mereu un băiat inteligent, însă am stat(sau cel puţin asta era imaginea pe care am creato) mai prost cu partea socială. Nu am avut nicioată foarte mulţi prieteni, nu am fost lider şi nici la fete nu am prea avut succes, iar chestia asta mă durea. Pentru mine nu prea avea importanţă că sunt primul din clasă, dacă nu eram sociabil, mă simţeam oarecum singur şi mă învinuiam pentru asta. Mă pedepseam într-un anumit fel. Chiar dacă nu am reuşit încă, mi-am dat seama că e important să mă iert pentru „insuccesul” meu. Apoi, după povestea lui Pancinello mi-am dat seama că nu trebuie să demonstrez nimic, că sunt special chiar dacă nu am realizări. Asta nu înseamnă că n-o să mai realizez nimic ci doar că acum nu o să mai încerc să demonstrez nimic prin asta, o să o fac doar din plăcere.

Cel mai mult mi-a plăcut partea de interacţiune. Asta a fost cel mai important pentru mine. Pentru că teoretic ştiu multe, dar aveam nevoie şi să ştiu că o pot face. Eu mă consider(am) un singuratic, cred(eam) că sunt eu şi restul lumii(nu ştiu când am creat imaginea asta), dar în tabăra am simţit că mă pot integra, că nu sunt singur, că şi ceilaţi vorbes aceaşi limbă. M-am simţit ca între prieteni şi au fost chiar şi persoane pe care chiar dacă nu le ştiam doar de o zi, puteam vorbi cu ele ca şi când le-aş fi cunoscut de o viaţă. Şi într-un fel e unul dintre lucrurile de care am nevoie cel mai mult: să simt că sunt o fire sociabilă, că mă pot integra printre ceilalţi.

M-am simţit foarte bine în tabără şi ştiu că adevărata provocare abia acum începe. Pentru că dacă nu încep să pun în aplicare ceea ce am învăţat, dacă nu ţin legătura cu prietenii pe care mi i-am făcut aici, dacă nu mă schimb, tabăra o sa fie doar o săptămână într-un colţ de rai şi-atât. Pentru că acum sunt deja în „sălbăticie”, nu mai e nimeni care să mă trezească la 8, nu mai e nimeni care să se pună lângă mine la masă, nu mai sunt zeci de persoane disponibile dintre care să aleg cu care să vorbesc, depinde de mine să iau iniţiativa şi să lupt pentru ce îmi doresc.

Mulţumesc pentru această experienţă minunată.

p.s.Partea de engleză a fost interesantă şi ea, am vorbit cu Judi o oră şi am înţeles 99% din tot ce s-a vorbit în engleză. Am omis-o oarecum din feedback pentru că pe mine mă interesa mai mult partea de dezvoltare personală:D

Scris de Ciupyhttp://www.ciupy.ro

Advertisements

Rezolvarea elegantă a conflictelor

Posted: February 20, 2010 in Articole

Patru principii de rezolvare a conflictului:

1. Asigură-te că alegi cadrul cel mai bun pentru rezolvarea problemei.

De îndată ce îţi dai seama că cineva te afectează mai mult decât poţi rezolva prin consolări de genul: „Poate nu şi-a dat seama”, „Ei, îl iert de data asta”, „Nu cred că a făcut-o intenţionat”, înseamnă că trebuie să te ocupi neapărat  cuvinte pentru minte de acea problemă. Uneori cel mai bine este s-o faci pe loc, alteori trebuie să-ţi rezervi un moment anume. Alege un loc şi un moment când o să fiţi între „patru ochi”. După părerea mea, niciodată nu o să pot rezolva un conflict când sunt prezenţi şi alţii. Asigură-te că eşti calm şi nu foarte obosit – doar vrei să rezolvi un conflict, nu să dai naştere unuia şi mai mare! Poţi spune ceva de genul: „Uite, îmi dau seama că trebuie să vorbesc ceva mai serios cu tine. Crezi că am putea găsi un moment potrivit?”

2. Dă-i interlocutorului ocazia de a afla ce simţi.

Ocupă-te de problemă, iar nu de persoană. Îi poţi spune ceva de genul: „Atunci când ai spus / făcut…, m-am simţit…”. Oamenii se vor simţi în siguranţă, nu se vor repezi să se apere şi îşi vor putea recunoaşte greşeala, căci te ocupi de faptele şi emoţiile pe care le-au provocat, iar nu de caracterul lor: „Tu eşti mereu…”, „Niciodată nu faci…”, „Eşti aşa de…”. Mie unul mi se ridică părul în cap când oamenii pornesc de la o faptă de-a mea şi imediat trag o concluzie în ceea ce mă priveşte.

3. Ocupă-te pe rând de fiecare problemă. Nenorocirea vine atunci când nu rezolvăm lucrurile la timp, lăsăm să se acumuleze mai multe neînţelegeri, iar apoi ne deşertăm camionul de frustrări asupra interlocutorului nostru. Repet: mă ocup de un conflict cu scopul de a-l rezolva, de a vindeca nişte emoţii, o relaţie, iar nu de a dărâma şi distruge ceva/pe cineva. După ce aţi discutat despre un anumit motiv de frustrare, întreabă-ţi interlocutorul dacă este gata să mai discutaţi despre încă unul. Dacă nu, alegeţi un alt moment pentru aceasta.

4. Acordă sau cere iertare, după caz.

„Cine acoperă o greşeală caută dragostea, dar cine o aminteşte mereu dezbină pe cei mai intimi prieteni.” După părerea mea, un conflict se rezolvă cu cuvinte de genul: „Îmi dau seama că am greşit când am spus / făcut / reacţionat… Vrei, te rog, să mă ierţi?” Iar interlocutorul răspunde: „Da, te iert”, şi cu gândul întăreşte această decizie, spunându-şi: „Si niciodată nu o să-ţi mai cer socoteală pentru asta. Sunt gata să plătesc eu preţul.” Singurul remediu real pentru o inimă rănită este iertarea. Dacă crezi că poţi să ignori vreo rană, te înşeli. Dacă crezi că poţi s-o uiţi, te asemeni unui borcan cu zacuscă fermentată care într-o zi va exploda. Dacă te gândeşti să rupi acea relaţie, în curând o să devii un însingurat. A cere iertare presupune umilinţă, calitate care nu este apreciată de prea mulţi oameni în zilele noastre. Dar ea este o comoară pentru cei ce vor relaţii deosebite.

Te-am iertat şi am uitat!

Costi Filote

(Articol preluat de pe www.fitzuica.ro)

Frumuseţe durabilă

Posted: February 20, 2010 in Articole

Laura Krauss CalenbergA fi pe copertele unor reviste de modă de top din Europa nu mai reprezenta pentru mine un vis, ci realitate. Nu-mi venea să cred! Tot ce-mi dorisem era să apar în reviste, să câştig mulţi bani şi să călătoresc în toată lumea. Lupta pentru a-mi acoperi nevoile zilnice a luat în cele din urmă sfârşit. Acum puteam cinsti cu mâncare şi băutură în Paris, noua mea casă, şi mă puteam hrăni cu faimă şi bogăţie. La urma urmei, nu aceasta este adevărata viaţă?

Concentrarea atenţiei asupra înfăţişării fizice

Care este ideea ta despre frumuseţe? Ce-ai schimba la tine dacă ai putea? Atunci când mi-am început cariera cu Christian Dior în Paris la vârsta de 19 ani, ideea mea despre frumuseţe era…Citeste mai departe

Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie…
– Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie…
Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare
– Esti crestin, nu-i asa, fiule?
– Da dle , spune studentul
– Deci crezi in Dumnezeu?
– Cu siguranta
– Dumnezeu e bun?
– Desigur, Dumnezeu e bun.
– E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?
– Da
– Tu esti bun sau rau?
– Biblia spune ca sunt rau.
Profesorul zambeste cunoscator.

-Aha! Biblia! Se gandeste putin. Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?
– Da, dle. As incerca.
– Deci esti bun.
-N-as spune asta.
– Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…
Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.
-El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta?

Studentul tace.

– Nu poti raspunde, nu-i asa?

El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.
-Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?
– Pai…, da, spune studentul
– Satana e bun?
Studentul nu ezita la aceasta intrebare

-“Nu”
– De unde vine Satana?
Studentul ezita

– De la Dumnezeu.
Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?
– Da, dle.
– Raul e peste tot, nu-i asa?Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
– Da
– Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.
Din nou, studentul nu raspunde.
– Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?
Studentul se foieste jenat.
– Da
– Deci cine le-a creat?
– Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea.

– Cine le-a creat?

Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii
sunt uimiti.

– Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Iisus Cristos, fiule?
Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.
– Da, dle profesor, cred.
Batranul se opreste din marsaluit.

– Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Iisus?
– Nu, dle. Nu L-am vazut.
– Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Iisus al tau?
– Nu, dle, nu L-am auzit.
– L-ai simtit vreodata pe Iisus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Iisus sau a lui Dumnezeu?
– Nu, dle, ma tem ca nu.
– Si totusi crezi in el?
– Da.
– Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?
– Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.
– Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nici-o dovada, ci doar credinta.
Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.
– Dle profesor, exista caldura?
-Da
– Si exista frig?
– Da, fiule, exista si frig.
– Nu, dle, nu exista.
Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.
Studentul incepe sa explice.

-‘Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperaturi mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp sau material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut (-458 F) inseamna absenta totala a caldurii.

Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul.

Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.

Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.

-Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?

– Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?

Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa? Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.
– Ce vrei sa demonstrezi, tinere?
– Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza. “Gresite”?
– Poti explica in ce fel?
– Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a
vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?
– Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.
– Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?
Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se
indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar.
– Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. nu predati studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?

Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.

– Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta.
Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?

Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde.

-Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….

– Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, dle, exista raul?

Acum nesigur, profesorul raspunde:

sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.
La asta, studentul a replicat:

-Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.

Profesorul s-a asezat.

Isus sau Iisus?!?

Posted: January 12, 2010 in Articole

I. Introducere

In urma cu mai multi ani, un student din Cluj mi-a atras atentia suparat, aratand spre titlul unei carti pe care o aveam in mana. El a explodat, avand un aer de expert: “Isus se scrie cu doi de I. A scrie Isus cu un I e o blasfemie. Mi-a spus mie preotul din sat ca Isus cu un I inseamna magar.” Nu-mi aduc exact aminte ce i-am raspuns, dar cu siguranta am fost cel putin jenat de aceasta replica.
Spre surprinderea mea, problema scrierii numelui Mantuitorului este inca actuala pentru multi dintre cei cu care ma intalnesc zilnic. Din aceasta cauza, m-am decis sa scriu acest articol. Nu am pretentia ca el va clarifica orice disputa, dar cred ca va aduce lumina macar in cateva aspecte importante ale discutiei noastre.

II. Isus NU inseamna “magar”

Daca discutia despre cum se scrie corect in romaneste numele Mantuitorului este destul de complexa, raspunsul la intrebarea daca Isus inseamna “magar” e foarte simplu. Astazi, cand cineva imi spune “Isus cu un I inseamna magar”, ii raspund cu o intrebare: “In ce limba? In romaneste? In greaca? In ebraica? In vietnameza?” Raspunsul e mereu acelasi: “Nu stiu in ce limba, dar mi-a spus mie CINEVA ca asa e…”
De fapt, in limba ebraica pe care Isus a vorbit-o, sunt 4 cuvinte folosite de autorii biblici pentru a se referi la un “magar”: hamor, ayir, athon, si arod (se poate adauga si pere, care se refera la un magar salbatic). Dupa cum se poate observa, nici unul din acesti termeni nu are o legatura cu cuvantul “Isus”.
De asemenea, in limba greaca veche (Koine) in care au fost scrise cartile Noului Testament, exista 4 cuvinte care au fost traduse in limba romana cu “magar”: hupozugion, onarion, onos, si polos (ultimul termen se refera mai degraba la varsta unui animal decat la soiul lui).
Nu stiu cine a inventat aceasta idee (ca “Isus cu un I inseamna magar”), dar putem afirma cu siguranta ca ea este neadevarata (si probabil intentionat rauvoitoare), iar cei care o propaga in continuare dau dovada de ignoranta.

II. Numele Mantuitorului in alte limbi

La nastere, Domnul nostru a primit de la parinti numele ebraic Yeshua, care are intelesul de “Mantuitor”. Asa cum se stie, influenta elenista (greceasca) in Israel a fost substantiala in timpurile antice. Se presupune (cu bun temei) ca atat Mantuitorul cat si ucenicii Lui vorbeau fluent limba greaca. Cand a fost pusa problema adaptarii numelui Yeshua in limba greaca, nu s-a tradus semnificatia numelui (in acest caz s-ar fi folosit soteria- adica mantuire). Mai degraba, numele a fost transliterat, pastrandu-se in acest fel o preocupare pentru partea fonetica. Astfel, Yeshua s-a transformat in grecescul Iesous (??????).
Procesul de transliterare a unui nume dintr-o limba in alta este un proces interesant. Observati, de exemplu, ca in cazul nostru, la Iesous a fost adaugat la urma un “s” care nu exista in ebraica. De unde provine acesta? Din faptul ca in limba greaca numele barbatilor se termina de obicei cu consoana “s”. Astfel, avem in Noul Testament nume ca si Nicodemos, Iudas, Lazaros, Ananias, etc.
Doar in treacat cateva cuvinte despre grecescul Hristos (???????). Acesta nu este practic un nume, ci un titlu (avand intelesul de “Mesia, Unsul lui Dumnezeu”). Numele Mantuitorului a fost Yeshua (sau Iesous), la care s-au adaugat alte specificatii (fiul lui Iosif, Nazarineanul etc). Hristos deci nu a fost numele Lui de familie (cum cred unii), ci un titlu care a descris slujba Lui in planul lui Dumnezeu.
Cum se scrie numele Mantuitorului in alte limbi? In limba latina, este Iesus, englezii ii spun Jesus, maghiarii Iezus, francezii Jesus, spaniolii Jesu, italienii Gesu, iar musulmanii si hindusii Isah. O sa revin putin mai tarziu asupra acestui amanunt, dar e interesanta pastrarea literei “e” in majoritatea limbilor europene.

III. Numele Mantuitorului in limba romana

Acum venim la adevarata problema. Aici ar trebui implicate argumente lingvistice, teologice, etimologice, fonetice, etc. (din pacate, spatiul insuficient nu ne permite o discutie amanuntita).
Prima precizare pe care vreau sa o fac este ca cea mai veche grafie în limba român? cu caractere latine a fost Jssus (Catehismul lui George Buitul, 1701).
Cei care folosesc numele Iisus, invoca diferite motive. De exemplu, faptul ca grafia Iisus este etimologica, reproducand ambele vocale din grecescul Iesous. In aceasta situatie, ar trebui ca numele sa fie pronun?at cu dou? sunete înainte de primul “s”. Mai mult, inca din Evul Mediu grecii au inceput sa citeasca litera “eta” ca un “i”. Astfel, “Ie” a devenit in pronuntia curenta un “i” lung. In plus, unii considera ca folosirea numelui de Iisus este necesara pentru a face distinctie intre Mantuitorul si alti Isus din acea vreme (acest nume era foarte obisnuit in Palestina).
Cei care argumenteaza pentru folosirea lui Isus, cred ca numele de Iisus ne-a provenit prin intermediul slavonei, avand o influenta greceasca doar in mod indirect. O influenta slavona se mai poate vedea de exemplu in modul in care grecescul Paulos s-a transformat in romanescul Pavel. In plus, in limba romana, cuvintele ar trebui sa fie scrise asa cum se pronunta. Care dintre noi foloseste doi de I atunci cand pronunta numele Mantuitorului? Deci, daca pronuntam cu un singur i, ar trebui sa il si scriem cu un i.
Ca sa complic putin discutia, exista un alt grup de crestini care considera ca transliterarea cea mai potrivita din limba greaca ar fi Iesus, nu Iisus ori Isus. Adica daca trebuie sa pastram cele doua vocale de la inceputul numelui, de ce sa nu le pastram pe cele origininale (Ie) in loc de Ii? Mai ales ca aceasta pronuntie ar fi in acord atat cu greaca veche si cu ebraica, cat si cu limbile moderne europene.

Parerea mea!!!……

Din punctul meu de vedere, toate cele trei variante (Iisus, Isus, sau Iesus) sunt acceptabile. In cele din urma, este o problema de optiune personala. Numele de Isus sau Iisus nu are nici o semnificatie intrinseca in limba romana. Ganditi-va ca o discutie asemanatoare s-ar putea porni cu privire la modul in care sa scriem corect ???????. Cum e mai bine sa transliteram litera “chi” cu care incepe acest cuvant? Care varianta e mai corecta: Cristos, Hristos, sau Christos?
Desi am putea afirma ca una din variante ar fi superioara celorlalte, in cele din urma relatia noastra cu Dumnezeu nu va fi afectata de alegerea pe care o facem in aceasta privinta. In final, ceea ce conteaza de fapt este respectul fata de Persoana Mantuitorului.
Sper ca acest articol sa ne motiveze sa credem ca Mantuitorul ne va primi rugaciunile indiferent cum ii pronuntam numele. Si mai sper ca de acum incolo noi toti vom avea o atitudine mai concilianta fata de cei care au pareri diferite de ale noastre….

de Florin Fodor, licentiat in teologie (Master of Divinity)

Your Best Christmas Ever?

Posted: December 26, 2009 in Articole

Rudolph, Santa, and The Grinch Who Stole Christmas are all fun. But fantasy stories. Christmas began in history, in real time and place. Both Roman and Jewish historians document Jesus’ life.

Why it is that the whole world celebrates the birth of Jesus? This little baby, born to a carpenter’s family in the obscure town of Bethlehem in the Middle East, has a following today far beyond the borders of the U.S. The largest Christian church in the world is in South Korea. Now, the whole world doesn’t celebrate my birthday. Why is he so special?

Continue to read here: http://www.everystudent.com/features/christmas.html

Revista Fitzuica Online

Posted: October 27, 2009 in Articole

Nu ai primit încă revista Fitzuica?

O poţi citi online aici!

fitza

Aşteptăm să ne scrii părerea ta despre ea la

fitzuicacluj@gmail.com